Archive for aprilie 2010

mozaicul vieţii

Posted on aprilie 23, 2010. Filed under: Uncategorized |

Uite asta trăiesc eu chiar acum, un fel de mozaic draguţ şi colorat. Nu am timp să îl admir ca ansamblu, însă zi de zi bucăţele colorate trebuie potrivite  corect pentru a îndeplini toate sarcinile dintr-o zi…

Deci, mai întâi e nevoie de o cantitate generoasă de lumină, pentru a realiza că e dimineaţă. Apoi se adaugă puţină sare (nu neaparat cea din mâncare) citind din Biblie.

Totul începe apoi să se amestece şi să se combine: cursuri, copilaşi de îndrumat, teme şi referate, disertaţie…

Din aceste cauze nu am avut timp de scris în ultima vreme. Şi nu ştiu când voi găsi din nou acel timp al meditaţiei care se transformă într-o postare pe blog…

În curând sper ca RainbowCousin să se ţină de cuvânt şi să îmi trimită un nou articol spre publicare. Până atunci dorim toate cele bune cititorilor blogului!

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

Greenfather despre Paşte, Suferinţă şi Eliberare

Posted on aprilie 3, 2010. Filed under: Uncategorized |

Paştele creştineşti sunt o implinire spirituală la scară globală a Paştelor evreieşti.
Paştele este in sens strict, mielul jertfit, al cărui sânge trebuia pus pe usiorii usii, iar carnea trebuia mâncată în întregime până dimineaţa. Paştele evreiesc, viza doar naţiunea evreiască, străinii fiind excluşi de la participare, în mod expres. Paştele evreiesc anunţa sfârşitul suferinţei, al oprimării şi robiei pentru evrei. Paştele a fost prima zi a eliberării din robia egipteană, în ziua Paştelor evreii au plecat cu totul din Egipt. Jertfa de Paşte a însemnat şi salvarea vieţii primilor nascuţi, deci ocrotirea şi protejarea moştenirii generaţiei următoare. Paştele sunt deci viaţă, speranţă şi eliberare pentru poporul Lui Dumnezeu. În schimb, pentru egipteni Paştele au însemnat cea mai cumplită traumă şi suferinţă, adăugată la dezastrul general care a lovit ţara lor întreagă. La Paşte, toţi cei care în Egipt nu stăteau sub ocrotirea sângelui mielului pascal, au trebuit să suporte durerea îngrozitoare a morţii copiilor întâi nascuţi şi nimicirea mostenirii generaţiei viitoare, pentru că în antichitate, prin întâii născuţi se transmitea mai departe dreptul de moştenire, numele şi reputaţia familiei din generaţie în generaţie.
Trebuie sa observăm că duritatea extremă a pedepsei lui Dumnezeu, asupra egiptenilor nu a fost arbitrară. Dumnezeu nu i-a lovit necruţător pe egipteni de la început ci i-a averizat şi i-a constrâns treptat prin zece avertizări şi zece urgii care au crescut treptat în intensitate. Dumnezeu îşi poate oricând impune voinţa prin forţă, iar cei care rezistă cu încăpăţânare trebuie să piară în cele din urmă. Dumnezeu are dreptul să pedepsească păcatul şi împotrivirea oamenilor faţă de Sine. Dacă Faraon şi conducătorii Egiptului, ar fi ascultat de Dumnezeu, de la început, evreii ar fi putut să plece în pace, iar Egiptul ar fi putut să rămână integru şi fără nici o suferinţă, ba încă ar fi fost binecuvântat de Dumnezeu pentru că au oferit evreilor asistenţă şi loc de găzduire în ţara lor timp de secole. Însă egiptenii s-au purtat rău cu evreii în ultimii ani şi i-au persecutat, i-au supus la muncă silnică şi au căutat să-i extermine prin controlul criminal al natalităţii. Suferinţa evreilor în Egipt, aspra robie, lacrimile şi strigătele lor au ajuns la Dumnezeu şi Dumnezeu şi-a adus aminte că evreii sunt poporul lui pe care a promis să-i binecuvânteze. De aceea, Dumnezeu a instituit Paştele ca sărbătoare şi eveniment definitoriu al salvării, eliberării, şi ocrotirii vieţii poporului Său în ciuda oricărei împortriviri sau pretenţii nejustificate din partea opozanţilor şi vrăjmaşilor Săi.
Paştele evreiesc devin astfel simbolul eliberării naţiunii evreiesti şi începutul unei ere noi pentru poporul lui Dumnezeu. Poporul Israel în virtutea primelor Paşte din Istorie şi-au recăpătat demnitatea naţională, au primit Constituţia teocratică prin Legea de la Sinai şi
au intrat în ţara promisă pe teritoriul Canaanului, promisiune dată lui Avraam, Isaac şi Iacov, părinţii naţiunii. Astfel Paştele evreiesc a determinat desăvârşirea poporului şi statului Israel, din punct de vedere politic, social, religios, geografic şi istoric.
Paştele creştinesc se referă la Domnul Isus Cristos. „Căci Cristos, Paştele noastre a fost jertfit…” ne spune Noul testament (I Corinteni 5:7). Jertfa lui Cristos ne eliberează de puterea morţii sub a cărui incidenţă eram datorită păcatului. Din cauza păcatului, noi trebuia sa murim şi să ne pierdem moştenirea spirituală, dar Cristos este „Jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre şi pentru ale întregii lumi” (I Ioan 2:2). El este „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).
Noi trebuie să-l mâncăm pe el în întregime şi Cina Domnului este o împlinire spirituală a acestui deziderat.
Paştele creştine, prin Învierea lui Cristos din morţi, înseamnă începutul unei vieţi noi pentru poporul lui Dumnezeu, eliberarea din robia păcatului şi călătoria spre patria cerească, prin pustiul vieţii acesteia.
Paştele creştine sunt pentru toţi oamenii din orice neam, din orice limbă şi din orice parte a pământului, oportunitatea mântuirii prin credinţa în moartea şi învierea Domnului Isus Cristos, eliberarea de sub stăpânirea Diavolului şi intrarea în Impărăţia lui Dumnezeu.
Paştele creştine se lovesc de împotrivirea lumii, Diavolului şi firii pământeşti, care nu vor să-l lase liber pe om fără să-l facă să sufere, însă suferinţa lui Cristos pentru noi, este suficientă pentru eliberare si speranţă. Adevărata suferinţă şi durere îi aşteaptă pe cei care se împotrivesc Planului lui Dumnezeu de mântuire şi desconsideră lucrarea răscumpărătoare şi mîntuitoare al Fiului lui Dumnezeu. Moştenirea spirituală a celor necredincioşi se va pierde definitiv şi mânia lui Dumnezeu îi va ajunge şi-i va arunca în pierzarea eternă pe cei care cu încăpăţânare şi reavoinţă, se împotrivesc mereu bunătăţii lui Dumnezeu.
Dar cei care se aşează cu umilinţă sub protecţia sângelui lui Cristos, sunt eliberaţi şi binecuvântaţi cu viaţă şi bucurie şi binecuvântare veşnice.
Paştele creştine, desăvârşesc pentru poporul lui Dumnezeu care este Biserica creştină, caracterul spiritual al moştenirii veşnice a Împărţiei lui Dumnezeu pe pământul şi cerul cel nou, restaurate în glorie la revenirea lui Isus Cristos.

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

noutăţi

Posted on aprilie 2, 2010. Filed under: Uncategorized |

De ceva timp toţi din familie am fost foarte ocupaţi. Greenfather a trecut printr-o perioadă dificilă din cauza unor probleme de sănătate.  Acum şi-a revenit şi sper să îşi reia activitatea şi pe blog.

Eu am fost preocupata cu învaţatul, dar urmează o vacanţă în care doresc să public măcar un articol pe blog. Am salvate deja doua ciorne începute, insă trebuie să le finalizez…

Mă bucur că avem tot timpul vizitatori.  În măsura posibilităţilor vom căuta să nu ne dezamăgim cititorii.  Sper să revin cat mai curând cu un mesaj special de Paşte.

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...